21 octombrie 2015

Party

Petreceri...

Avem motiv de a petrece pentru orice, prin septembrie am dat o petrecere doar noi românii în lounge, fiind și fumători printre noi, la unul dintre ei i-a venit ideea de a scoate senzorii de fum (Ovi) și le-a pus undeva afară, la nici 5 minute după aceea a venit cel de la securitate să vadă dacă se fumează acolo, am avut noroc că nimeni nu a aprins vreo țigară, după care cel de la securitate plecă, iar noi am pus senzorii înapoi, apoi apare cel de la securitate și ne spune să părăsim camera că vin pompierii.

Oooopsss...

Am așteptat afară, iar în 3 minute au venit pompierii echipați, ambulanță, 2 dintre ei intră să verifice în interior dacă este fum și să verifice senzorii, după care iese și ne întreabă dacă am fost acolo și ne spune ca s-ar putea să fi atins din greșeală cu mâna senzorii și de aceea s-a declanșat alarma, noi eram: OK. După care au plecat. Amenda în cazul în care cineva fuma, era de 500$, s-a întâmplat pe la începutul verii, când unul din bulgari a uitat și a intrat cu țigara în cameră, a fost amendat cu 500$.

La o zi de naștere am organizat o petrecere cu pignata, sărbătoritul (Vlad) s-a chinuit cam 5 minute să spargă pignata și să curgă bomboanele din ea. La altă zi de naștere sărbătoritul a sărit în piscină de vreo 10 ori, dar nu avea voie să facă asta, pentru că piscina era închisă și nu avea salvamar, până când a apărut cel de la securitate și i-a luat id-ul, iar a doua zi a aflat că este concediat (dar după două zile cei de acolo au realizat că au nevoie de oameni în parc și nu pot să îl dea afară doar pentru asta). 

Programul Work and Travel are și lucruri rele, dar și bune, dacă totul ar fi perfect nu ar mai fi frumos.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu