15 octombrie 2015

Înscrierea la program

"Primul pas..."

Primul meu pas spre acest program a fost de fapt un gând care m-a îndreptat spre acesta.

Eu și cu colegul meu din camera mea de camin, prin luna ianuarie, stăteam și ne gândeam ce să facem în vara aceea (2014), având cont pe facebook (haha, toată lume are)  am văzut poze de la niște prieteni din vara anului 2013 pe la Grand Canyon, New York, Miami etc. și am luat legătura cu unul din ei (un foarte bun fost coleg din generală), care mi-a zis unde să mă duc să mă interesez de program și mi-a mai povestit pe scurt despre experiența lui din vara aceea, care m-a făcut și mai mult să îmi doresc să particip la acest program. 

Așa....

După vacanța dintre semestre am mers la agenție să vedem ce și cum. Ajunși la agenție (American Experience București) oamenii de acolo ne-au întampinat foarte frumos și ajutandu-ne să alegem unul din joburile care au rămas (fiindcă era deja luna februarie și cei mai mulți se înscriu înainte de vacanța de iarnă). Noi am ales niște joburi in Wisconsin Dells la un parc de distracții, după ce am semnat toate actele și ne-au zis ce trebuie să aducem de la facultate și alte acte (îți trebuie foaie matricolă, adeverință de student, adeverință medicală, pașaport care este cel mai important, este ceva de alergat, dar o faci pentru tine), am plecat bucuroși de acolo urmând să ne decidem dacă luăm jobul sau alegem altul în alt loc.

Au trecut câteva zile , timp în care noi ne-am decis să mergem undeva mai aproape de ocean pe coasta de est și am ales Williamsburg din Virginia tot un parc de distracții.  

Cam în două săptămâni am facut toate actele care ne trebuiau, dar prietenul meu a renunțat și am ramas singur, facându-mă să mă gândesc dacă să mă mai duc sau nu, timp de două zile am stat pe gânduri și am decis că pot să mă descurc și singur.

Am plătit tot ce trebuia pentru program ( programul costa în jur de 1200$ plus bilet de avion în jur de 800 de euro + pașaport 100$ + taxa de la ambasadă 160$ și banii de buzunar) după care am fost programat la interviul de viză la Ambasada S.U.A. din București.

Cei de la agenție (AE) ne-au chemat la traininguri în care ne vorbeau despre legile din State (nu ai voie sa bei până la 21 de ani, nu ai voie să faci sex cu minori/e și altele) despre cum o să fie interviul la ambasadă, interviu cu sponsorul de viză, că americanilor le place eye contact și altele ( nu te trimit în state așa de "izbeliște")

Luna iunie...

Interviurile la ambasadă încep cam din luna mai, eu am fost programat pe 13 iunie la ambasadă (pică vineri și nu am avut ghinion în ciuda zilei de 13). 

În dimineața zilei de vineri mă trezesc pe la 4 AM ca să plec spre amabasadă, pentru ca se face o coadă imensă, ajung acolo pe la 5AM și eram a 6-a personă, am omorât timpul pană la 8AM, când au început să ne bage înauntru, urmează verficări, fară telefoane, mie mi-a oprit cheia de la mașină că avea butoane. Tremurând, dupa ce am trecut de control, înaintez prin curtea ambasadei spre urmatoarea clădire unde se țineau interviurile, primesc un dosar cu toate actele pentru care am alergat eu, după care îmi ia amprentele la următorul ghișeu și trec mai departe unde urma interviul cu consulul, îmi aștept randul tremurând acolo de emoții, afară erau 25 de grade, până când mi se strigă numarul să ma prezint la unul din ghișee....

-Good morning mister Alexandru!
-Good morning sir!
-So, you want to go to USA this summer ?
-Yes, I can't wait. 
-Where you go?
-Williamsburg Virginia State.
-What is your job there?
-Culinary Team Member at Busch Gardens. 
-Ooo, an amazing park, that is great. Your visa is approved, enjoy your summer.
-Thank you, have a great day.

Cam așa a fost interviul la amabasadă de anul trecut (scurt și fară răspunsuri lungi), după care plec bucuros spre ieșire unde afară așteptau alți 400 de studenți, dar și eu am așteptat în trafic pâna acasă vreo ora și jumătate, că doar e București. 

În următoare postare o să vă povestesc despre bagaj și calatoria spre S.U.A. 


Paris
Air France A380




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu